Lacrimile sufletului

Lacrimi nevazute desprinse de constient, durerea sufletului pereche apasand pe umerii tai. Fara sa vrei ajungi un zeu, un zeu ce tine povara altuia. Incerci sa traiesti clipa fericirii si traiesti infinitul durerii, durere care nu e a ta, durere care frange si ultimul pilon al optimismului. Ajungi ultima frontiera a celui de langa tine, un suflet pierdut in universul problemelor vietii si nu sunt doar ale tale, am fost facuti sa ne pese de ceilalti si ceilalti ne privesc din tronul nepasarii. Viata este punerea in scena a unei povesti de iubire interzisa, unde Romeo esti tu si viata ia intruchiparea Julietei. Singuratatea arde lemn dupa lemn din stiva dragostei, vrei sa oferi caldura dar nu mai ai de unde. Deschizi usa inimii tale si prin raza de lumina se vede praful ce incet se aseaza pe acea carare creata de pasii pierduti in spatele vizorului asteptand-o pe ea. Vrei sa aprinzi o lumanare si totusi ceva straluceste in tot intunericul inimii tale. Un chip luminat te priveste , zambeste si clipeste rar, parca ai vrea sa inchida ochii, sa nu mai vezi in iei bucuriile vietii. Dar acel chip frumos nu a venit singur, a dus fara sa vrea si fantomele trecutului si demonii strazii pe care va calca maine. Si fara sa vrei, fara sa stii ce faci ajungi un justitiar al zilelor ce vor sa vina. Iubirea se aseaza in inima ta si aura dragostei lumineaza acea camera intunecata. Iti doresti sa poti muta munti pentru ea.....